Omul de afaceri implicat în accidentul aviatic de marți și pasagerul din avion, internați la Terapie Intensivă. „Nu sunt nici foarte grav, dar nici bine nu sunt”

Omul de afaceri implicat în accidentul aviatic de marți și pasagerul din avion, internați la Terapie Intensivă. „Nu sunt nici foarte grav, dar nici bine nu sunt”
Publicat: 11/08/2021, 12:35

Surse medicale din cadrul Spitalului Floreasca din București au precizat pentru Gândul că cei doi bărbați implicați în accidentul aviatic de marți, de la Chitila, au fost internați la secția de Terapie Intensivă.

Unul dintre cei doi răniți este omul de afaceri Nicolae Cincă, în vârstă de 72 de ani, pilot amator.

Acesta, împreună cu un alt bărbat de 38 de ani, au fost internați, marți, la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce avionul în care se aflau a aterizat forțat pe un câmp din Chitila.

„Sunt internați la Terapie Intensivă, dar sunt conștienți. Nu au o stare foarte gravă, dar nici foarte bine nu sunt”, au precizat surse medicale pentru Gândul.

Avionul s-ar fi rostogolit pe câmp

Nicolae Cincă a fost nevoit să aterizeze forțat pe un câmp din Chitila, după ce motorul avionului de tip Pipistrel s-ar fi orpit în aer.

La contactul cu terenul accidentat, aparatul de zbor s-ar fi rostogolit de mai multe ori iar coada avionului s-a rupt.

Cei doi pasageri au fost preluați de SMURD și transportați la spital, ambii răniți fiind conștienți.

Nicolae Cincă, un om de afaceri discret, pasionat de zboruri de agrement, a mai fost implicat într-un accident aviatic, în 2014, aproape identic cu cel de marți, așa cum Gândul a dezvăluit AICI.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Halep a primit noul verdict. Începe iar calvarul: Decizia TAS a fost...
Cel mai mare pericol pentru șoferi. Nimeni nu s-a gândit la asta
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×